„Copos n-are onoare!** Vrea să îl ia cu japca pe Bornescu”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapidul pare să fi găsit înlocuitorul perfect pentru Dani Coman. După ce ‘Robocop’ a părăsit Giuleștiul, portarii de sub Grant au dezamăgit pe rând: mici Pardo, nici Andrade și nici Marinescu nu au reușit să se ridice la valoarea actualului goalkeeper al Brașovului.

Așa cum ProSport v-a anunțat în urmă cu mai bine de o săptămână, Rapidul s-a înțeles deja cu portarul Craiovei, Bornescu, al cărui contract cu gruparea din Bănie va expira în curând.

Portarul s-a antrenat deja cu trupa din Giulești, ceea ce a determinat o reacție virulentă din partea lui Adrian Mititelu.

"Bornescu e sub contract cu noi, ziariștii au lăsat să se înțeleagă că nu îl mai doresc în lot. Fals. El a avut o înțelegere cu mine că se poate transfera afară, la o echipă care se interesa de el. După câteva zile a încercat o ‘inginerie’, a vrut să semneze cu Rapidul. Eu l-am ajutat și l-am susținut întotdeauna și, acum, când a ajuns în vârf de formă se comportă așa. Vorbește că nu a primit banii de la noi dar este fals. Întotdeauna i-am dat banii la timp. Mi-e jenă să spun mai multe, pentru că am ținut mult la el", a spus Mititelu la Sport.ro

Patronul din Bănie a continuat pe aceeași linie și l-a atacat dur pe Copos, pe care îl acuză că se comportă neprofesionist. "Copos e un om fără onoare, am vorbit cu el și mi-a zis că nu o să se implice în cazul Bornescu. Acum vrea să-mi dea o lovitură, așa cum a făcut cu Loteria. El nu o să mai aibă niciodată vreun contact cu mine, nu vreau să mai aud de el în viața mea. El încearcă să facă jocuri de culise, vrea să mi-l ia cu japca pe Bornescu, dar nu îl dau nici pe un milion de euro la Rapid"

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Lege pentru toți șoferii din România. INTERZIS pentru cei care trebuie să facă ITP-ul
Lege pentru toți șoferii din România. INTERZIS pentru cei care trebuie să facă ITP-ul
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×